Monthly Archives: January 2015

En el país del primer emigrante

Siempre supe que soy una nefelibata. Siempre me he encontrado soñando con los ojos abiertos, comparando las situaciones y las historias de los libros con las de la realidad y a veces también viviéndolas como tales. Asimismo, pienso que siempre supe como acotar a la realidad, guardar proporción y no dejarme llevar del todo por estos ensueños y nubes de la imaginación.  Por lo tanto, puedo mantener que algunas de las imágenes de las historias y de los libros que guardo en mi mente son mucho más conmovedoras que las palabras que las puedan forjar.

Érase un domingo de verano, el 25 de julio del 2010. Había salido con unos amigos y luego de pedir unas tapas a un euro en el Mercado de Sán Miguel, habíamos empezado a comérnoslas en silencio, en las escaleras de en frente. De repente, escuchamos un ruido de tambores y una melodía muy específica de un instrumento que llamo oboe, pero que es la gaita para los gallegos. Siguió el paso de una procesión de gente de ropa de colores morado y amarillo, que llevaban un carro con la escultura de un santo. Justo antes de preguntarme de viva voz qué era, me di cuenta que el 25 de julio es siempre el santo protector de España y el día de Galicia. La red del Camino de Santiago, la peregrinación que se formó en la época medieval y hoy en día es una joya inmaterial de la cultura europea, la peculiar frecuencia del año santo jacobeo, celebrado siempre y cuando el día del apóstol es además un domingo, día santo, la misteriosa Catedral de Santiago de Compostela y precisamente la historia despojada del sentido religioso, la del apóstol que iba huir de Jerusalén para entregarse al deber de sembrar la fe y contar su historia en las tierras más fabulosas de las que se conocían en el amanecer de la propagación del amor al próximo, hasta el límite hespérido del continente. Continue reading

Alegeri, alegeri, alegeri…

2015 va fi anul alegerilor în Spania. În primăvara, în toamna și în iarna acestui an pe care guvernanții l-au anunțat deja drept unul al schimbărilor și al îmbunătățirii iremediabile a situației economice, spaniolii vor fi chemați la urne pe durata unui adevărat ”maraton al sărbătorii democrației”. Sintagma nu-mi aparține; am auzit-o însă destul de frecvent de-a lungul anilor petrecuți aici, de fiecare dată când a avut loc vreun scrutin, tot timpul transmis pe larg de toate televiziunile. Alegerile au loc întotdeauna duminica – de aici primul sens al zilei de sărbătoare – însă probabil că sintagma se datorează atât firii în general vesele a spaniolilor, care găsesc multe și mărunte motive de bucurie, cât și sentimentului că, la o participare la vot care se situează în general aproape de 70%, oamenii chiar simt și cred că dețin puterea de a decide lucruri importante. PicsArt_1422439726145

În Spania au loc în 2015, într-un singur an, cam tot atâtea scrutine câte ar fi putut fi organizate în următorii patru ani. În martie au loc alegeri regionale anticipate în fieful socialiștilor, în Andaluzia, unde pactul acestora cu formațiunea stângii Izquierda Unida se pare că nu a mai funcționat. În septembrie, la scurt timp după ziua lor națională, catalanii sunt chemați din nou la urne: în Catalonia, naționaliștii nu s-au mai înțeles nici ei cu stânga republicană (Esquerra Republicana de Catalunya), iar eșecul organizării și capitalizării politice a rezultatelor consultării populare pentru autodeterminare i-a determinat să caute o nouă înzestrare cu putere din partea electoratului.

În luna mai vor fi organizate, de data aceasta la vreme, alegerile locale pentru alegerea primarilor și consiliilor locale în majoritatea orașelor spaniole, dar și scrutinele regionale pentru configurarea noilor executive locale în toate comunitățile autonome spaniole, cu excepția celor menționate, dar și a Galiciei și Țării Bascilor.

În sfârșit, înainte de încheierea anului și probabil că și în funcție de rezultatele tuturor acestor scrutine mai mici, dar cu mize mari, este de așteptat să fie convocate și alegerile legislative generale. Da, este aproape incredibil: s-au scurs aproape toți cei patru ani de când Partidul Popular a câștigat majoritatea absolută în legislativ și a început să comită reforme, reduceri bugetare și măsuri de austeritate și să încerce să scoată astfel Spania din criză, cu decizii ascultătoare față de finanțiști, însă devastatoare pentru populație. Ieșirea din criză are loc în aceleași momente în care conservatorii abia încep să încerce să convingă electoratul nu numai că au făcut bine ce au săvârșit, dar și că există rezultate și efecte. De partea cealaltă și exact ca în clasica înfruntare dintre bine și rău, opoziția încearcă să arate cât de teribile sunt aceleași rezultate și efecte, tot cu scopul de a convinge și câștiga voturi.

Ceea ce par să nu priceapă guvernanții și opoziția deopotrivă, în apriga lor cursă pentru Continue reading

Have a Cup of Coffee at Café Iruña

Once upon a sunny day in September a long time ago, in a beautiful German town, and just before I got ready to make my way towards a new beginning, a very dear person from what is now my past told me if I ever got to go to Pamplona, I should drink a cup of coffee at Café Iruña, possibly at the same table Hemingway used to sit. “Imagine you’re drinking it with me”, he said with that certainty of absolute knowledge of the thing that would happen eventually, even though I for one was sure I would never get there. And yet, a couple of years later, way into that new beginning of mine, there I was. pamplona9

The opportunity showed itself and I simply grasped it. I took a round trip by train thinking I could spend a whole day in Pamplona and then get back to Madrid. I used to love travelling alone, because I didn’t have to depend on anyone or even talk to anyone, if I didn’t feel like it. I got there in the morning, and I took a cab down town. It didn’t take me long to find Café Iruña, but before that, I had some fun and I learned something as well. I couldn’t remember the exact name, so I started asking people who seemed to be locals and a couple of policemen where Hemingway’s cafe was.

“Whose coffee house did you say you were looking for?” asked one of the policemen. “̶Oh, you know”, I started, “the well-known coffee-shop where that American writer, He-min-gway used to come”. I spelled it on purpose. I was definitively sure that was why he didn’t get it; who knew how they used to say his name in Spanish. The policeman smiled and asked his partner if he knew any American writer who lived in Pamplona. The other one knew what I was talking about and told me I should be looking for Café Iruña, in Plaza del Castillo. When he gave me the directions, I realized it was actually nearby. On my way, I found the Museum of Pamplona’s Bull Run, and I stopped there. It was all modern and shinny and the guide was very nice, so I decided to take a look before I had that cup of coffee I had promised, at Hemingway’s cafe. The guide talked about him from the very beginning.

“The Festival of San Fermin (Encierro de San Fermín) takes place in Pamplona for the first time in 1922 and ever since has lasted a week in early July (from the 6th to the 14th) every year. But the Festival has earned its spot on the international map thanks to the American writer Ernest Hemingway, who came here in 1923 and enjoyed it so much that he used to say no other carnival in the world can ever set free the kind of feelings, emotions and sensations the runners tried during the race. Despite the videos, the runners don’t actually run from the bulls”, the guide explained, “as much as with them, practically guiding them towards the Plaza de Torros, where the race ends and the climax of the show takes place”. Continue reading

Povestea românilor din Spania

De când am început să scriu despre românii din Spania, am știut mereu că ar merita o abordare ambițioasă, care să acopere o întreagă realitate – cea a unui milion de oameni care trăiesc într-o țară de aproape 50 de milioane de locuitori. Se pot scrie pagini întregi despre viața românilor din Spania, despre greutăți și probleme, despre bucurii și inițiative, despre sărbători și tradiții, despre integrare și adaptare, despre timpul petrecut aici, despre evoluții, identitate sau închegarea unei comunități, despre metehne și aparențe.

Dincolo de știri, deseori punctuale și concrete, mi-am dorit cel mai mult să scriu o poveste a românilor de aici: una cuprinzătoare, formată din zeci de istorioare mai mici, întrucât am crezut mereu că doar astfel aș așeza drept în fața oglinzii timpului realitatea oamenilor pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor. Doar o poveste poate dispune de puterea exemplului nemijlocit, necesară unei cronici realiste și nepărtinitoare a vieții românilor din Spania.

Ar fi tot atâtea povești de spus, câți români locuiesc acum aici. Sunt români care se luptă în fiecare zi; unii au reușit să pună pe picioare afaceri sau munesc din greu în Spania; alții au ales să renunțe la cetățenia română în favoarea naționalității spaniole; unii români se pretind lideri ai comunității; alții se vor artiști creatori inspirați; sunt români care au avut parte de tragedii și durere; alții care au avut mai mult noroc decât ar fi putut spera din aventura emigrației. Am cunoscut români care au devenit mai buni și toleranți; alții care și-au descoperit talente și sensibilități; români care s-au obișnuit cu soarele puternic și alții cărora le e dor de gerul de acasă, de vinul fiert și sarmalele cu mămăliguță. Am văzut amiciții trainice legate de simpla întâmplare, așa cum am cunoscut și dușmănii, încrâncenări și vorbe grele în rândurile comunității. Continue reading

Otras cosas

Poder contar cosas nuevas, interesantes y apasionantes, que sorprendan, si cabe, toda una forma de pensar cuando se habla de los rumanos de España es lo quiero desde hace tiempo. No querría ni podría contar historias que lleven del todo la contraria de lo que es la realidad de esta comunidad de extranjeros en España. Pero desde que vine a España quise escribir, tanto para el público rumano como para el español, otras cosas: cosas diferentes, originales, sobrecogedoras sobre las personas, mis compatriotas, que conocí en España a lo largo de los años.

Talvez tendría que empezar con un ejercicio de imaginación y el momento en el que los cronistas de aquí a dos siglos, bajo el amparo de la lucidez que otorga el paso del tiempo, identificarían una secular historia compenetrada entre los dos países y los dos pueblos. A primera vista, el pistoletazo de salida se dió en nuestro contemporáneo siglo 21, cuando muchos rumanos decidieron buscarse la vida en España. Es el momento más visible en el mapa del tiempo que cartografía los lazos entre los dos puntos del continente, del este al oeste.

Cuando uno emprende un tal proyecto, hay pocos casos en los que sabe, sin reparos ni miramientos, exactamente qué es lo que va hacer, donde va a quedarse, en qué va a trabajar, como va a sobrevivir. Hay muchas desconocidas, mucho ánimo y mucha valentía; también mucha desesperación. Lo que sí muchos rumanos tuvieron claro al acometer la aventura de la emigración y un nuevo proyecto de vida fue que no iban a quedarse en España. El plan era trabajar un tiempo para ahorrar dinero, para levantar una casa en Rumanía, para pagar algunas deudas o para montarse un negocio ahí. El plan cambió un poco cuando vinieron los hijos, porque el tiempo se les hacía largo y España ofrecía en aquel entonces tantas, pero tantas oportunidades que tardaban en llegar en Rumanía. Finalmente, lo que quedaba de las intenciones iniciales se vió trastoranado cuando aparecieron los contratos de propiedad, las hipotecas y los préstamos para toda la vida.

Es así como se está dibujando esta historia en el presente, aunque haya también un tiempo pasado y seguro que en este mismo momento se está vislumbrando un futuro. Continue reading

A Spellbound Place in Spain: Where Ancient and Pagan Legends Meet Christian Stories

There’s a place in northern Spain, in the region of Galicia, very close to the remote northernmost corner of the Iberian Peninsula, that even the inhabitants consider one small borough, even though it has officially been granted the township. It was in the Galician borough of Viveiro, founded back in the Iron Age, where I first discovered that on this particular realm Celtic, Roman and Christian legends and myths get along to spell even the most modern of all travellers. It’s actually true what they say: calm waters run deep. Just as all Galician people, the locals don’t talk much, but when they do share some piece of story, a new and intriguing part of a legend or some genuine explanation for a pagan rite, well… you’d better take notes. They won’t say it again, they most certainly won’t admit they made the assumptions and they won’t even reduce anything to writing.

First of all, if you feel audacious enough to start this affair, pay attention: they won’t actually take you by the hand to show you stuff, but on a closer look, you’ll easily see there is no story, piece of tradition, pagan rite or Christian custom that the locals won’t respect with ever more passion in this small town. Viveiro is officially on the map of itineraries also known as Camino do Mar, created by the pilgrims travelling to great lengths of distance to honor Saint James. It’s therefore impossible for the modern traveller passing through this land hidden by the Bay of Biscay Bay and the creek formed by the Atlantic waters not to hear at least one story about the Celts who seemed to have left this particular place to start the conquest of the British Isles, or even some surreal explanation of the origins of the Tower of Hercules, the oldest Roman lighthouse still working and still standing for almost two millenia.

The old quarter of the city seems to be the most beautiful safekeeping window on the Galician coast of the Celtic Sea, because it counts no less than six old gates from the 13th century which are part of a collection of medieval walls from around the town. At least, that’s what the modern historian says, while imperceptibly leading the visitors deep inside the city, on narrow and arduous streets. Therefore, even more surprising are the vestiges of modernity in this fishermen’s town: Viveiro counts luxurious hotels, cinemas and a theater hall, museums and new buildings, a sports center and a music school. Besides, the locals take good care of the annual carnival, pay their respects during religious feasts, and also mount up parties and even a punk music festival.

The voyager must rest assured: Galicia has its place among the seven Celtic realms, alongside Scotland, Wales, Cornwall, The Isle of Man, Ireland and Brittany. People claim the ancient anonymous Lebor Gabála Érenn, the 11th century Book of the Taking of Ireland simply tells the story for everybody to know it: the son of the mythical leader Breogan is said to have looked far into the horizon, to the north, and there saw a realm he decided he had to conquer. As far as the story goes, after his father’s murder, Ith climbed up in Breogan’s Tower and must have seen the same realm again, because he eventually started the invasion, from right there, on Galician shore, to Ireland – Ith’s land. And it’s not just the beautiful legend of the Celts leaving Galicia to conquer the British Isles. More than one historical source seems to confirm it: the ancient inhabitants of these lands called themselves Celts and a medieval German historian apparently figured out the meaning of a funeral inscription that stated that the country was called “Gaeltia” – also spelled as “Caeltia”. Continue reading

La fascinación de las novelas absolutas

¿Cuándo ocurre el hechizo? ¿Cuál es el momento en el que aparece la fascinación a la lectura en un determinado idioma? ¿Cómo te das cuenta de que un libro, un autor, una historia y un habla te han embrujado? Pues cuando no te lo puedes explicar, en el instante en el que no sabes ni porqué ni cómo, pero quieres más y de repente el libro ya lo acabaste. En su soledad tan acariciada, el lector se queda con el recuerdo de una historia de ensueño y un libro de más para añadir a su lista de los inagotables. Mis libros inagotables son unos cuantos: son los que después de haberme hadado, los he vuelto a leer varias veces, con tiempo considerable de por medio. Son los que he llegado a considerar las novelas totales, globales, absolutas – inagotables.

Los terminos pertenecen a la caracterización que le hizo un conocido académico rumano, Eugen Simion, a la última novela del escritor rumano Marin Preda, “El más amado de los mortales”/Cel mai iubit dintre pământeni/. El crítico y académico veía en la abrumadora y apabullante novela, en la fuerza de la escritura del autor y en la ternura y el poder y los principios morales del protagonista una novela total, porque llevaba varios niveles, varios temas y muchos personajes. Por tanto, era una novela política por la época que abarcaba, una novela de amor cuyo protagonista cree con fuerza que sin amor no hay nada (emulación de la carta de San Pablo a los corintios, en la que mantenía que “si /…/ no tengo amor, nada soy”), una novela sobre un moralista clásico de la raza de Albert Camus, una novela de costumbres y del mundo de los intelectuales de la época y también una novela sobre el universo rumano dentro del régimen totalitario.

Antes de leer esta caracterización tenía ya un ahílo de tres novelas que había leido y vuelto a leer varias veces, a lo largo de los años, como iba creciendo y madurando yo misma, descubriedo cada vez una nueva parte de encanto, un nuevo párrafo que me abría puertas hacía otros mundos tan alejados, una nueva mirada, un nuevo sentido, prácticamente una otra incitante historia que vivía por dentro tan sólo leyendo, exactamente como Bastian en su Historia interminable. A estas novelas no sabía yo como concretar o contextualizar, como definir, hasta que la crítica del académico rumano logró explicármelo tan bien. Las novelas, no desprovistas de sus propias desafiantes historias creadoras, eran “Lo que el viento se llevó” de Margaret Mitchell, “El amor en los tiempos del cólera” de Gabriel García Márquez y “Cel mai iubit dintre pământeni” (que desafortunadamente las editoriales españolas todavía no estiman merecedora de una traducción al castellano). Las tres me habían hechizado desde la primera lectura, las tres seguían haciéndolo y las tres corresponden al grano a la caracterización del académico rumano.

He leido muchas bellas letras y en varios idiomas, traducciones y textos originales indistintamente y llevaba ya años y años sin añandir ninguna otra novela a mi lista exigente y exclusivista. Hasta que vine a España para llegar a descubrir Continue reading