Balans între realități cutremurătoare

Întâmplarea a făcut ca în acest an care se încheie în câteva zile să fi citit o seamă de romane distopice. Genul literar al distopiilor (un termen modern, construit artificial, în opoziție cu utopia spațiilor ideale) cuprinde poveștile apocaliptice sau mai degrabă post-apocaliptice, unde totul este cenușiu, grav și periculos – și pare să fie la modă. Distopiile de ficțiune propun același context plasat după un cataclism major: o mână de supraviețuitori se luptă să găsească soluții pentru traiul în noile condiții, luând drept un semn creaționist sau evoluționist, după preferințe sau credințe, norocul supraviețuirii.

imagine de pe durata protestelor indignaților Spaniei, începute în mai 2011

imagine de pe durata protestelor indignaților Spaniei, începute în mai 2011

În toate aceste povești este evidentă dorința celor rămași de a face lucrurile mai bine. În mod firesc, ei vor fie să desfacă răul făcut de predecesori, fie să refacă tot ce fusese prea puțin bine, astfel încât să nu se mai repete erorile trecutului și să se elimine din ecuație necunoscuta care a provocat apocalipsa. Din aceste ficțiuni rămân deocamdată cu sentimentul similar celui de sfârșit de an: s-a încheiat o perioadă, poate nu neapărat cu un cataclism, însă cu certitudinea că unele lucruri nu vor mai fi niciodată ca înainte.

Închipuiți-vă doar că peste un secol, arheologii viitorului vor descoperi niște rămășițe, de orice fel. Așa vor încerca ei să deslușească traiul de la mijlocul celui de-al doilea deceniu al secolului 21 – din două țări care, de la un capăt la altul, îngrădesc același continent.

România pare să fi trăit un cataclism politic și social major: după un an învolburat, în pofida tuturor estimărilor, așteptărilor, speranțelor sau chiar a resemnării inițiale, un președinte se pregătește să-și înceapă mandatul, împovărat deja de încrederea prea multor oameni. Aceștia i-au ușurat victoria, i-au construit-o și asigurat-o, însă în virtutea unei necunoscute ale cărei urmări nu au fost considerate previzibile. Iată deci declanșatorul schimbării majore, al cutremurului, al treierării binelui de rău, sau mai degrabă cel al exprimării simple și hotărâte între ce a vrut și ce nu a vrut un electorat. Dincolo de toate analizele și explicațiile sociologice, psihologice sau academice despre cum, de ce și mai ales de unde au avut românii puterea să se revolte la vot – după liniștirea apelor, rămâne un președinte. El este un președinte singur, pentru că așteptările sunt uriașe, pentru că drumul ce i se deschide este presărat cu necunoscute, pentru că nu mai are loc de dat înapoi și pentru că trebuie să facă lucrurile mai bine, să desfacă ce a fost rău și să refacă ce a fost prea puțin bine. Timpul și-a pierdut răbdarea pentru tinerii care au renunțat să mai aștepte și au plecat. Rămâne de văzut cum și cu cine va clădi din nou acest președinte singur.

Spania pare să fi început deja drumul refacerii de după cataclism. Cutremure sociale și politice s-au tot succedat în ultimii ani, de fiecare dată fentate de abilitatea celor care se numesc factori de decizie de a istorisi sau îmbrăca în argumente sclipitoare ce se petrecea cu adevărat. Altfel de factori pentru fentarea zguduielii au fost oamenii, care aici iau lucrurile cu calm, cu siguranța că mâine sigur e o altă zi și că tot ce le rămâne din această viață este neprețuita clipă alături de cei dragi, cu sănătate, veselie și poate chiar o caña y una tapa pe masă. Aici, apele s-au ales deja: actualii guvernanți vor pierde alegerile regionale, nu atât în fața rivalilor tradiționali, cât – și asta e cu mult mai grav – în fața unui electorat care merge la vot și este previzibil, ascultător și rezonabil. Pentru acești factori de decizie, o așa numită formațiune politică este o umbră care se extinde și pe care nu pot și nici nu știu să o alunge sau să o îngrădească, o necunoscută pe care în sfârșit, o percep. Pentru cetățenii care își vor da votul mai puțin previzibil sau rezonabil de data aceasta, este o speranță pragmatică pentru un altfel, motivat și favorizat de apariția acelui multicultural ”yes, we can”. Principiul ar fi acesta: altfel; oricum, dar altfel.

Anul care se încheie îmi lasă aceste două ecuații, fiecare cu necunoscutele ei, câte una în fiecare dintre cele două țări între care viața m-a făcut să pendulez: rămâne de văzut dacă a fost cataclism și una dintre aceste țări se desface sau se reface după el, sau dacă urmează să trăiesc încă o zguduială, iar în țara în care locuiesc acum, totul va fi altfel.

Cert este că anul se încheie și unele lucruri nu vor mai fi niciodată ca înainte. Cu toate acestea, îmi voi continua saltul lecturilor printre distopii fictive pentru că de când mă știu, cărțile mi-au explicat aproape tot ce se petrece în jurul meu. Întotdeauna, rămâne mai ales șansa unui nou început, fie el doar unul de an.

articol de opinie publicat în ziarul Românul, nr. 132/23 decembrie 2014

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s