Monthly Archives: February 2015

Din șansele și dilemele emigrației

Nu am vrut niciodată să emigrez; cel puțin, nu așa mi-am etichetat sau interpretat vreodată dorința de a călători, de a cunoaște locuri și oameni noi, de a studia și petrece timp îndelungat în străinătate. Dorința aceasta am avut-o încă de mică, de când am început să citesc și să descopăr, mai întâi prin intermediul cărților, tărâmuri îndepărtate, povești diferite de viața comodă și liniștită pe care o cunoșteam, limbi și culturi atât de diverse și cu atât mai interesante și atrăgătoare. Pe măsură ce creșteam, dorința aceasta se contura pur și simplu în convingerea precisă că nu vroiam nicidecum să-mi petrec toată viața într-un singur loc. Iar odată cu deschiderea granițelor între statele europene, șansele pentru studii și schimburi de experiențe, odată cu progresul tehnologiei și al invențiilor care ne fac viața mai ușoară, nici măcar distanțele fizice nu au mai avut aceeași semnificație.

Așadar, aventura emigrației nu a purtat niciodată pentru mine pecetea motivației economice, financiare, materiale, a căutării unei vieți mai bune – așa cum se petrece deseori. Am plecat prima oară de acasă și din țară la 20 de ani, iar în ultimul deceniu am trecut prin Germania și Franța și am tot revenit, după care am plecat din nou. În cele din urmă, viața m-a adus în Spania, pentru că am vrut să scriu despre românii de aici pentru românii din țară, și asta am făcut în ultimii șase ani. Prin urmare, cred că motivațiile au fost îndeosebi de natură personală, legat de ceea ce am vrut să fac în viață: studii, practică, școli de vară, cursuri și seminarii, un loc de muncă. Și mi-am îndeplinit dorința, căci am călătorit, am cunoscut oameni și locuri, am învățat limbi străine, am cunoscut culturi și obiceiuri diferite, am aflat lucruri noi și am citit multe cărți.

Continue reading

Advertisements

Browsing Through Precious Memories: Almuñécar

It was in Almuñécar, over in sunny and warm Andalucía, that some early spring days a couple of years back, I discovered how people in this remote town literally sit on thousands of years of history worth of tradition, captivating stories and rich food. They have actually preserved the remains of a Phoenician dried fish factory, a Roman aqueduct and the statue of the first Moor to ever have set foot on Iberian soil, founding refuge after escaping from the rival clan who had decimated his family in Damascus.

It is this very beach that over centuries, three of the voyager peoples in the world history – Phoenicians, Romans and Moors – considered worthy of their settlement

Continue reading

Înverșunare

Spiritul de toleranță pe care mi-l inspiră acum amintirea vreunei povești auzite în Spania s-a așezat mai târziu în sufletul meu, chiar la suficient de multă vreme după ce am început să ascult cu atenție. Dimpotrivă, țin minte că atunci când de-abia ajunsesem aici, și se simțea cumva vânticelul slab al crizei care urma să se întețească, aducând cu ea efecte economice și spirituale deopotrivă observam, simțeam și chiar mă încercau sentimente de înverșunare.

Totul a început când am simțit cu surprindere cum mă uluia megalomania unora dintre cei pe care îi cunoșteam, cum mă încruntam la auzul unei noi bârfe spuse cu reavoință neascunsă, când mă revolta minciuna, clădirea unei imagini false care acoperea ca un staniol adevărul brutal al unor înșelăciuni, când nu înțelegeam cum pot fi tolerate, ba chiar apreciate formal niște personaje care nu făcuseră decât să-și aroge un rol jucat, de altfel, cu destul de puțină iscusință, și un statut nemeritat.

Probabil că mai degrabă inconștient, am simțit mereu că scrisul poate fi un soi de catharsis. Iată-mă deci încercând o pretențioasă purificare prin scris, consemnând tot ce vedeam, tot ce se petrecea prin comunitate, încercând să caut și să găsesc lucrurile bune și ascunse. Astfel, stăteam de vorbă cu oameni valoroși și scriam lucruri interesante și folositoare, în speranța domolirii vocilor mult prea stridente ale mincinoșilor, prefăcuților, împăraților goi care pretindeau că au straie noi și lucioase. O vreme, am reușit să reduc la tăcere aceste voci și să fiu chiar mândră de munca mea.

Înverșunarea m-a încercat din nou și mai profund când, trecând sub tăcere, sub vălul uitării sau mai curând al ignorării complete și automat al desconsiderării acestei munci de ani de zile, un astfel de împărat gol cu straie lucioase, incompetent, mincinos și prefăcut, a distrus totul. Nu contează nici cum de a reușit, nici ce urmărea; de altfel, nici nu știu. Știu doar că a distrus totul. De ce? Pentru că a putut. Continue reading