Monthly Archives: March 2015

De ce ar fi frumos să putem dăinui prin cultură

În alte vremuri, ce-i drept mult mai aspre, un filozof vorbea despre rezistența prin cultură. Acesta era Constantin Noica; trăise și trăia timpuri dificile și acelea nu pot fi acum asociate niciunei situații actuale, căci rezistența presupune o confruntare, un conflict, implică ideea de supraviețuire, opoziție, chiar de forță provocată de ceva sau cineva. Cu toate acestea, în acest prezent liniștit, fără războaie prea apropiate și fără pericole iminente, în care mergem în fiecare zi la lucru, vorbim, râdem, ne distrăm, ne vedem cu prietenii și apoi o luăm de la capăt, în care lucrurile se petrec atât de repede, din păcate cu atâta superficialitate, și deseori chiar monoton, în aceste zile în care, când opinia publică de acasă nu stă cu ochii pe televizor să vadă ce alt demnitar își petrece noaptea la pușcărie, atunci este cu siguranță polarizată între pozițiile pro, respectiv contra unei ilustre prezentatoare de televiziune între două vârste care a făcut comentarii dure la adresa dimensiunilor unei concurente într-un show de televiziune – ei bine, în aceste vremuri inedite pe care le trăim, ar fi nevoie mai mult ca oricând să rezistăm prin cultură. Sau încă și mai bine – să dăinuim prin cultură.

De ce? Pentru că putem, pentru că ne-ar fi foarte la îndemână și pentru că s-ar dovedi a fi extrem de util, sufletește vorbind. Încă nu mi-am dat seama ce anume hrănesc acese știri care captează atenția milioanelor de privitori și consumatori de televiziune, aceste informații care ocupă pur și simplu abuziv spațiul virtual, care îi împart pe cei care își dau cu părerea în două tabere perfect și comun delimitate, aceste imagini și fotografii pur și simplu false care ne invadează și ne obligă la crearea unor idealuri de plastic. Poate e vorba de ceva curiozitate firesc omenească, însă natural nu este absolut nimic. Natural ar fi să găsim un scop – util pentru noi sau pentru cei din jur – să închidem televizorul și agora virtuală și să punem mâna pe o carte, să mergem să vedem un film bun, să telefonăm unui prieten cu care nu am mai vorbit de mult, să deschidem un ziar să vedem ce expoziții mai oferă muzeele, sau chiar să manifestăm curiozitate față de ce se petrece nu foarte mult dincolo de granița estică, ori în nu atât de îndepărtata Africă.

Continue reading

Advertisements

Historias de mujeres en España

Cuando recibí la invitación de participar en una jornada de la mujer en una ciudad de Madrid con una ponencia sobre la mujer inmigrante en España, dos palabras, o incluso dos ideas se me quedaron: la organizadora me habló de homenaje y valor. Ella quería organizar este evento en torno al valor de la mujer inmigrante y en homenaje a esta misma, para su fuerza y su coraje, para sus capacidades y sus formas de adaptarse, evolucionar y crecer dentro de lo que es el proceso migratorio. He pensado en seguir siendo, como siempre, una mera intermediaria entre la realidad de los hechos y el público; es decir: transmitir, comunicar, hacer llegar la información que tuve la oportunidad de recoger durante todos estos años de trabajo como periodista extranjera. La profesión me ofreció una oportunidad, la de ser un poco más que una periodista (o talvez menos, según perspectiva): he apuntado y depositado todo lo que llegaba a saber, todo del que me enteraba. Tuve que cubrir la actualidad general – política, social, cultural, económica – de España, hacer llegar los hechos al público de Rumanía, pero una parte importante de esta actualidad española siempre fue la inmigración, y dentro de ésta, la de los inmigrantes rumanos que llegaron a ser el colectivo mayoritario entre los extranjeros de este país. Nunca me gustó aburrir a mis lectores u oyentes con datos, cifras, tendencias migratorias ni demográficas y quise por lo tanto contar unas historias, sin nombrar a las protagonistas, en el afán de protejer su intimidad y la de sus familias. Así que un buen día de primavera, he compartido unos cuentos y relatos; son de las mujeres rumanas que he conocido a lo largo de mi estancia y durante mi trabajo como corresponsal. Son historias de mujeres rumanas, pero queda por debatir si alguno de estos detalles, alguno de estos momentos pueden o no ser asociados a la vida de cualquier mujer inmigrante en España. Es decir, si entre tantas nacionalidades que abarca este país, entre tantas culturas, religiones, costumbres, tradiciones tan diferentes – si nos percatamos de alguna diferencia cuando llegamos a hablar de las historias y las vidas de estas mujeres. Hay muchas historias que contar; muchísimas. Quince años (aproximadamente) de intensa inmigración rumana en España no es mucho tiempo en terminos demográficos ni en efectos de los movimientos migratorios. Pero es mucho lo que se consiguió – las vidas que se forjaron durante este tiempo. Por ejemplo, la capacidad de la mujer rumana de “aguantar hasta el cabo del imposible”, como me decía un día una de ellas. Su figura genérica cubre a la de la empleada domestica que a veces trabaja durante toda la semana y libra solamente los domingos, para ir a la misa y ver a sus hijos. ¿Pero qué hay detrás de esta figura genérica? Continue reading